The Imaginarium of Doctor Parnassus

Genuri de filme

Filme - Aventura

Scris de Mirela Petre

Un film ce devine o oda adusa actoriei in sine si simtului efemeritatii fiintei.

Poveste (7.5)

„The imaginarium of Doctor Parnassus” - un film care ar fi putut fi capodopera lui Terry Gilliam si demonstratia absoluta a talentului lui Heath Ledger, a devenit, din pacate, doar un mare tribut adus persoanei si talentului actorului disparut prea devreme.

Intr-o Londra a timpurilor noastre depravate, amorale si lipsite de spiritualitate, Dr. Parnassus (Christopher Plummer) vine din alte lumi si, incarcat de intelepciune si povesti, ofera oamenilor sansa de a-si infrunta imaginatia si dorintele cele mai ascunse. Teatrul ambulant al doctorului, care trece drept un vagabond pe care nimeni nu il baga in seama in graba caracteristica epocii noastre, ofera celor care se opresc pentru un minut o alternativa la cotidianul coplesitor. Alaturi de fiica sa Valentine (Lily Cole), Anton (Andrew Garlfield) si Percy (Verne Troyer), Parnassus isi intaleaza teatrul ambulant la periferiile orasului, printre depravati si rataciti, oferindu-le salvare sub forma unei oglinzi magice dincolo de care isi pot intalni dorintele cele mai ascunse.

De fapt, in spatele acestei lumi, se ascund pariurile Doctorului Parnassus cu Diavolul – o reiterare a temei lui Faust intr-o forma contemporana. Parnassus, un calugar ascuns intr-o manastire departe de lume, se lasa atras in jocurile Diavolului de a incerca sa stranga cat mai multe suflete in oglinda sa magica (care vor fi ultetior purificate si eliberate). Miza? Viata vesnica, bineinteles. Si pentru ca batranul doctor se indragosteste, jocul continua la nesfarsit cu mize noi: mortalitatea pentru a o putea cuceri pe femeia vietii lui si sansa de a-si recastiga fiica ce va fi a Diavolului la implinirea a 16 ani.

Cazuta in uitare, fara farmec si hulita de toata lumea, trupa lui Parnassus va fi revigorata de un nou membru venit dintr-o coincidenta sau poate adus de destin – Tony (Heath Ledger), cel care are tot ceea ce ii lipseste doctorului: farmec, succes la public si tinerete. Cu totii vor avea de infruntat provocarea destinului si vor trebui sa isi infrunte demonii intr-o lume absurda, hipnotizanta, construita pe principiul Infernului lui Dante: cel intrat in Imaginarium intalneste reflexia propriilor alegeri, vicii, dorinte, aspiratii, dar si greseli, fermecatoare la inceput, dar care se pot transforma in cosmaruri daca aleg mirajele Diavolului.

Jocul actorilor (9)

Spre Heath Ledger se indreapta toata atentia spectatorilor, pentru ca este de o forta incredibila care atrage si fascineaza, dar si din cauza tristei si nefericitei intamplari care a dus la largirea distributiei. Heath este Tony, un personaj misterios, amnezic, dar care isi descopera treptat identitatea: fondatorul unei asociatii de caritate pentru copii, urmarit de mafioti rusi. Tony se va dovedi a fi mai mult decat lasa sa se vada aparentele. Daca Heath ar fi dus rolul pana la capat, ar fi reprezentat afirmarea sa definitiva.

Johnny Depp (Imaginarium Tony #1) reprezinta prima transformare a lui Tony dincolo de oglinda fermecata. Desi aparitia sa in film este cea mai scurta, este cea mai importanta, Depp fiind cel care poarta discursul cheie, emotionant, al tributului adus actorilor - acestor zei - care traiesc pentru totdeauna in cultura colectiva, catre care toti sau multi ne raportam pentru ca sunt idealizarea a ceea ce toti ne dorim sa fim: tineri, nemuritori, puri si perfecti. Depp aduce in film jocul sau misterios si fermecator, dar mai ales rolul de cuceritor (sa fie o coincidenta ca Heath Ledger a fost „Cassanova” iar Johnny Depp „Don Juan de Marco”?).

Jude Law (Imaginarium Tony #2) continua rolul lui Heath, reprezentand latura avida de afirmare, egoista, in stare sa calce totul in picioare pentru a ajunge la „norul sau”. Rolul lui Jude Law reflecta dorintele si idealurile meschine ale omului contemporan dornic sa ajunga in frunte, sa se faca auzit, indiferent de costul care trebuie platit pentru a ajunge acolo.

Colin Farrell (Imaginarium Tony #3) reprezinta latura meschina a personajului. Tot misterul se dezleaga, farmecul lui Tony dispare si, dezgolit de minciuni, va ramane, hidos, in fata tuturor pentru a fi judecat si pedepsit. Povestea magica isi gaseste astfel sfarsitul, la fel ca si ultimul personaj inceput de Heath.

Lily Cole (Valentina) surprinde prin calitatile sale: este autentica, fara pretentii de fotomodel devenit actrita. Cole face un rol curat, intruchipand adolescenta care se indragosteste de „baiatul rau”, ignorandu-l pe cel timid, care i-a fost intotdeauna alaturi. Fata unui doctor nemuritor, a unei mame pe care nu a cunoscut-o si despre care nu stie nimic, Cole creaza o fiinta derutata, a carei unica dorinta este sa evadeze din aceasta lume pe care nu a ales-o. Viata pe care si-ar dori-o pentru ea se afla in paginile revistei „Ideal Home” pe care o poarta mereu cu ea, ca pe o amuleta, ca pe un reminder a ceea ce se afla dincolo de trucuri si pacte.

Despre Christopher Plummer (Doctor Parnassus) e de prisos sa vorbesti. Un actor cu experienta si talentul lui n-avea cum sa nu reuseasca cu acest Parnassus avid de cunoastere si de nou. Prins in imortalitatea pe care si-a dorit-o, dar care a devenit o povara, Parnassus asteapta nerabdator urmatoarea venire a lui Mr. Nick (Tom Waits) pentru a-i propune un nou pariu, ceea ce ii ofera o noua provocare ce il va tine ocupat pentru o vreme. Parnassus creat de Plummer este atat zeu, cat si vagabond, uman dar si de pe alta lume.

Mr. Nick (Tom Waits) este Diavolul. Nu mi s-a parut unul reusit insa, poate din cauza faptului ca a fost umbrit de toata povestea distributiei. Cu toate acestea, nu am vazut un Diavol fermecator, acel gen de personaj pe care iubesti sa il urasti. Din contra, mi s-a part un Diavol sters, pe langa care ai fi putut trece cu usurinta.

Soundtrack (7)

Nu prea se face remarcat, trece in plan secund, dat fiind povestea incarcata, suprarealista si haotica in care domina jocul actorilor si efectele vizuale.

Highlights (9)

Momentele cheie ale filmului sunt destule. Primul dintre ele este si cel mai trist: prima aparitie a lui Heath este in streang - nu ai cum sa nu te infiori la aceasta trista premonitie.

Un alt moment important este discursul lui Johnny Depp, oda adusa actoriei si actorilor: prin invocarea destinelor tragice ale Printesei Diana, James Dean si Rudolph Valentino, regizorul vorbeste despre nobletea acestei meserii, dar si despre faptul ca desi stau, totusi, sub semnul efemerului, devin zei prim moarte.

Un punct forte al filmului il reprezinta lumea Imaginarium-ului: complexa vizual, profita de tehnlogia actuala pentru a crea lumi la care nici macar nu te-ai gandit. Visele muritorilor care trec prin oglinda devin de o frumusete baroca, voluptoase si fermecatoare.

Sentimentul de final (9)

Creat in specificul stil al regizorului, in care acesta introduce prea multe idei, teorii si demonstratii, ai impresia ca esti asaltat de atata de multe idei neduse pana la capat incat te simti coplesit de cate raspunsuri trebuie sa cauti in tine. Cu toate acestea, regizorul pune in discutie intr-un mod mai mult decat decent importanta imaginatiei in lumea in care traim.

La final, m-am simtit la fel de trista ca in ziua in care am aflat de moartea actorului. Pentru ca oricat de mare ar fi Terry Gilliam si oricat de multe ar fi vrut sa demonstreze cu acest film, acesta se va afla mereu sub blestemul mortii actorului si nu va trece niciodata drept „minunata lume creata de Gilliam”, ci ultimul film al lui Heath Ledger.